sâmbătă, 27 iunie 2015

VASILE CIOBANU!!!

Plaiul Cloşanilor, loc mirific al Mehedinţiului, se remarcă prin frumuseţea lucrurilor, a oamenilor şi a cântecelor. Dacă dorim să vorbim despre cântec, neapărat trebuie să vorbim şi despre cel care îl pune în valoare: interpretul. Am ales sa incepem anul in forta alaturi de un nume al cântecului popular mehedinţean: 
VASILE CIOBANU!
Posesor al unui glas bine timbrat, curat şi sensibil, Vasile Ciobanu este un valoros solist mehedinţean, nascut pe 8 februarie 1971, comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi. Fiecare om se naşte cu un destin şi este călăuzit de-o stea!... Destinul tău a fost să cânţi iar steaua ta îţi va lumina drumul spre împlinire” îi spune Niculina Stoican, iar Livia Argintam - realizator de emisiuni de folclor Radio-TV, vine cu o frumoasă judecată de valoare: „În grădina cântecului popular, la poalele munţilor, în cântec de mierlă şi mângâiat de frunza codrului a răsărit o floare rară: Vasile Ciobanu. În cântecul său, fiecare vers înfăţişează o nouă clipă din eterna melancolie uşoară de care este fremătat sufletul omului de la munte, tânguirea dulce a îndrăgostitului care vorbeşte inimii sale, vraja farmecului şi toate sentimentele ce frământă o inimă care este cuprinsă în mrejele dragostei. Un repertoriu bine ales, o muncă asiduă, talentul, respectul pentru folclor şi dragostea pentru semeni sunt argumente evidente pentru ascensiunea lui Vasile Ciobanu, fapt care îl propulsează alături de nume sonore în muzica românească. Peste ani şi ani, acest nume Vasile Ciobanu, va dăinui.”
Pagina oficiala:
https://www.facebook.com/pages/Vasile-Ciobanu-Pagina-Oficiala/1391711857710387?fref=nf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu