sâmbătă, 27 iunie 2015

VASILE CIOBANU!!!

Plaiul Cloşanilor, loc mirific al Mehedinţiului, se remarcă prin frumuseţea lucrurilor, a oamenilor şi a cântecelor. Dacă dorim să vorbim despre cântec, neapărat trebuie să vorbim şi despre cel care îl pune în valoare: interpretul. Am ales sa incepem anul in forta alaturi de un nume al cântecului popular mehedinţean: 
VASILE CIOBANU!
Posesor al unui glas bine timbrat, curat şi sensibil, Vasile Ciobanu este un valoros solist mehedinţean, nascut pe 8 februarie 1971, comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi. Fiecare om se naşte cu un destin şi este călăuzit de-o stea!... Destinul tău a fost să cânţi iar steaua ta îţi va lumina drumul spre împlinire” îi spune Niculina Stoican, iar Livia Argintam - realizator de emisiuni de folclor Radio-TV, vine cu o frumoasă judecată de valoare: „În grădina cântecului popular, la poalele munţilor, în cântec de mierlă şi mângâiat de frunza codrului a răsărit o floare rară: Vasile Ciobanu. În cântecul său, fiecare vers înfăţişează o nouă clipă din eterna melancolie uşoară de care este fremătat sufletul omului de la munte, tânguirea dulce a îndrăgostitului care vorbeşte inimii sale, vraja farmecului şi toate sentimentele ce frământă o inimă care este cuprinsă în mrejele dragostei. Un repertoriu bine ales, o muncă asiduă, talentul, respectul pentru folclor şi dragostea pentru semeni sunt argumente evidente pentru ascensiunea lui Vasile Ciobanu, fapt care îl propulsează alături de nume sonore în muzica românească. Peste ani şi ani, acest nume Vasile Ciobanu, va dăinui.”
Pagina oficiala:
https://www.facebook.com/pages/Vasile-Ciobanu-Pagina-Oficiala/1391711857710387?fref=nf

marți, 23 iunie 2015

MARCEL ROSCA!!!

O voce deosebita,calda si cu un timbru aparte va incanta cu tot ce e mai bun,plin de energie,va cuprinde sufletele:MARCEL ROSCA!
"Cant de cand ma cunosc si nu-mi pot imagina cum ar fi fost daca nu eram interpret. Sunt foarte deschis in societate si mereu sincer, cu toate ca sunt gemeni, nu pot avea decat o singura fata cea pe care o afla fiecare om care are tangenta cu viata mea. 

In timpul liber pe langa muzica,tot muzica fac,e cea fara de care nu mi-as imagina viata. Sunt foarte energic si nu pot sta mult timp intr-un singur loc, trebuie neaparat sa fac ceva.Si desigur deviza mea preferata e "In viata poti sa cazi mereu tot pe locul I"
Pagina oficiala:

MARIA TANASE!!!

Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră (de Nicolae Iorga) și Regina cântecului românesc.
Biografie:
Copilăria>
S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București (zona Palatul Copiilor – Parcul Tineretului), fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase (1877-1958), din satul Mierea-Birnici (com. Crușeț, jud. Gorj), de pe valea Amaradiei. A avut o soră și un frate: Aurica (n. 1910) și François (zis Franz, n. 1911).

Debuturi:
În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase.În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.

În vara anului 1937 imprimă primele cântece populare la casa de discuri „Columbia”,sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.La această emisie, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un basist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

În 1938, Maria Tănase cântă în renumitul restaurant de lux „Luxandra”, acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi.
Activitatea artistică:

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră.În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei,pe care le imprimă apoi la „Columbia”.

Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Inaugurarea oficială a pavilioanelor a avut loc la 5 mai 1939. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României).Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. La această expoziție au mai participat Dimitrie Gusti, arh. Octav Doicescu, arh. George Matei Cantacuzino ș.a. Maria Tănase se întoarce în țară în luna iulie.

Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia,sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca etnomuzicologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). Ultimul concert al artistei, dinaintea cenzurii, a avut loc pe 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.[12] Ziarul „Timpul”, nr. 1356 din 16 februarie 1941, anunța cititorii reapariția Mariei Tănase într-un program radiofonic.
În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război.

După instaurarea comunismului, în 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.

Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953, desfășurat în București.

După o pauză discografică de 11 ani, din 1954 imprimă frecvent la Radio și la casa de discuri Electrecord.

În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.

A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor.

Repertoriul:
Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.
Discografie:
Teatru și film:
A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946). A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul muzical Mic album muzical (filmat în 1958), în care apare cântând piesele Mărioară de la Gorj, În Târgul Moșilor și Salutare, bătrâne București.

Distincții:
În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a.[15] În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist emerit.

Viața personală:
În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu etnomuzicologului Harry Brauner.

La începutul anilor '40, Maria Tănase a fost agentă de legătură și influență a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu.

Se căsătorește cu juristul Clery Sachelarie (Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie) în decembrie 1950.

Decesul:
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București.

Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.
Sursa: wikipedia
Fabrica de Hituri:
https://www.facebook.com/fabricadehituri

sâmbătă, 13 iunie 2015

ANDREEA TUCA!!!


Dragos Popa:
"Am cunoscut-o pe Catalina in urma cu cativa ani, la marele festival international Liga Campionilor, pe vremea cand acesta se desfasura la Rasnov. A urmat apoi o excursie pe muntele Ceahlau, impreuna cu mai multi tineri artisti printre care si Catalina. In acea saptamana petrecuta alaturi de ea, mi-am dat seama ca este persoana care se hraneste cu muzica si studiaza foarte mult pentru a atinge perfectiunea. Pana acum ne-a demonstrat tuturor ca are o voce puternica, deosebita si este foarte ambitioasa. Ii doresc mult success in cariera muzicala pe care deja a inceput sa o aiba, dar si in cariera politica pe care stiu ca si-o doreste."
Mihai Traistariu:
"O noua artista de nota 20...premii peste premii, super glas, frumoasa de pica ...a-ti putut sa o vedeti in Turneul Vocilor de Nea,Campionii Muzicii,Liga Campionilor si multe altele...
Veniti s-o cunoasteti !"
Pagina oficiala:

vineri, 5 iunie 2015

SERGIU NICOLAESCU!!!

 Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România[1]) a fost un regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România).
Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum, în semn de recunoaștere și respect, o stea pe Wake of Fame (Aleea Celebrităților) din Bucuresti. Cu această ocazie, actorul Vladimir Găitan a adus un omagiu marelui regizor: "Pe Sergiu Nicolaescu, ultraperfecţionist, sever, profesionist de excepţie, l-a cunoscut întreaga suflare artistică a României şi, de ce nu, a Europei, să nu uităm filmele sale cu marii actori ai lumii".
Sergiu Nicolaescu a debutat "fulminant" in filmele de lung metraj cu o "co-producție monumentală, cu filmul Dacii", constata Grid Modorcea[2]. Acesta continuă: "Sergiu Nicolaescu este primul cineast român care introduce în filmul românesc luptele dintre armate, mari armate, ca în legende. De fapt el reînnoadă un fir istoric, cel început cu Independența României (1912)."
A devenit cunoscut prin mega-producții istorice ca Dacii (1966) și Mihai Viteazul (1970), precum și pentru seria de filme polițiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan. Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul de propagandă Pistruiatul (1973). Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.
Stilul său regizoral este caracterizat de o tendință bombastică spre auto-înscenare, Nicolaescu jucând adesea eroii principali ai filmelor pe care le regiza (seria Comisarul Moldovan, Nemuritorii, Mircea, Carol I etc). Andrei Gorzo, criticul de film al revistei Dilema Veche, scria despre Nicolaescu în rolul lui Carol I „Regele lui Nicolaescu e doar o altă fantezie de-a lui Nicolaescu despre sine, cum era și prințul lui din Orient Express (care la un moment dat se declara «un model vetust», înțelegînd prin asta că e prea mare pentru spiritele meschine ale generațiilor mai tinere) sau comisarul lui din Supraviețuitorul (care la rîndul lui se prezenta ca un anacronism, înțelegînd prin asta că oameni de calibrul lui nu se mai fac). În fanteziile lui, el a fost întotdeauna the king - de fapt, King Kong: un uriaș care e singurul din specia sa, care, supraviețuind, a ajuns într-un timp care nu e timpul său, într-o lume care nu-l mai vrea”.
După Revoluția din 1989, a fost senator din partea FSN, PDSR și PSD. A condus Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, care a fost acuzată de falsificarea adevărului.De altfel, în ședința Senatului din 29 martie 1994, Nicolaescu a propus ținerea unui moment de reculegere pentru generalul Ștefan Gușe, unul dintre responsabilii represiunii sângeroase de la Timișoara din decembrie 1989.
Ultimele sale filme, printre care Orient Express, 15, Supraviețuitorul, Carol I și Poker au fost considerate eșecuri critice,Nicolaescu fiind de asemenea criticat pentru câștigarea preferențială de finanțări publice prin CNC pentru filmele sale.Indiferent de criticile aduse activității sale politice, colaborării sale cu regimul comunist și punerii în practică a liniei naționalist-comuniste în cinematografie sau neajunsurilor sale ca regizor,multe din filmele sale au păstrat o veritabilă popularitate la public,impunând în folclorul urban citate repetate și parodiate precum „Un fleac, m-au ciuruit.” sau „Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică” și personaje memorabile ca legionarul Paraipan (jucat de Gheorghe Dinică) și țiganul Limbă (Jean Constantin).

Copilăria și tinerețea:
Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu într-o familie de aromâni. A fost după mamă, Sevastița Cambrea, nepotul comisarului de poliție Gheorghe Cambrea, care a fost arestat de regimul comunist în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare la Făgăraș, devenind mai târziu modelul pentru personajul căpitanul Moldovan.Tot după mamă a fost și nepotul colonelului Nicolae Cambrea,avansat de Iosif Vissarionovici Stalin la gradul de general, un apropiat al Anei Pauker,numit de NKVD în funcția de comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „generalul roșu”.

La vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul Târgu Jiu și s-au stabilit la Timișoara. A absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic,iar după absolvire a lucrat inițial la Buftea, apoi la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități. Era curios, inteligent, bine organizat, neobosit și dornic de invatatură. În cursul acestor ani a deprins multe dintre competențele care s-au dovedit atât de utile în realizarea filmelor sale viitoare.
Viața personală:

Sergiu Nicolaescu mărturisea în interviurile sale că în tinerețe a practicat mai multe sporturi: atletism, călărie, box, tir și rugbi. Conform informațiilor public disponibile, Sergiu Nicolaescu a fost o persoana foarte activă cu un stil de viață foarte disciplinat. În fiecare zi, chiar și la 82 de ani, practica cel putin 1 oră de activitate fizică (gimnastică, etc.).
Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori. Soția lui la data decesului era Dana Nicolaescu, cu care se căsătorise în anul 2005, după ce avuseseră o relație din 1996. A avut o soră, Iolanda Nicolaescu. Nu a avut copii, iar acesta a fost principalul său regret. Cu toate acestea, el acepta punctul de vedere că filmele sale sunt copiii săi și, mulțumită filmelor sale el va fi etern.
Moartea și moștenirea:

Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente. În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață.
El a fost incinerat sâmbătă, 5 ianuarie 2013 orele 12.00, la crematoriul Vitan-Bârzești din București, după cum a fost dorința lui,deși s-a iscat un scandal public imens, chiar Biserica Ortodoxă Română făcând presiuni pentru înhumarea sa conform tradiției ortodoxe. Controversele cu privire la dorința de a fi inmormântat sau incinerat continuă deoarece, Sergiu Nicolaescu cerea în testamentul său legalizat în 2008 la notărița Mircia Elena: „să mă înmormânteze după datinile creștinești."
Conform declarației de avere din 2008, Sergiu Nicolaescu poseda la acel moment două terenuri, trei apartamente și un cont de bancă la Deutsche Bank din Berlin, unde era depusă suma de €103.000.Dana Nicolaescu, soția de la data decesului său, a anunțat că urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București unde văduva sa i-a construit, post-mortem, în acest scop un frumos mormânt din marmură albă.

Activitatea cinematografică:
Prezentare cronologică:
A debutat ca regizor în 1959[35] cu scurtmetrajul Scoicile nu au vorbit niciodată. Scurtmetrajul Memoria Trandafirului i-a atras atenția internațională, fiind un succes la Cannes.
Primul său film de lung metraj a fost coproducția româno-franceză Dacii (1966), care a participat la cel de-al cincilea Festival Internațional de Film de la Moscova.Filmul reprezintă debutul parteneriatului artistic dintre Sergiu Nicolaescu (regizor) și Titus Popovici (scenarist). Alături de Petre Sălcudeanu, Mircea Mohor, Malvina Urșianu, Mircea Drăgan și alții, cei doi sunt continuatori ai suitei de filme istorice declanșată de filmul Tudor (1963) al scriitorului Mihnea Gheorghiu (în calitate de scenarist).

Filmul Mihai Viteazul a fost următoarea colaborare cu Titus Popovici. A participat la cel de-al șaptelea Festival Internațional de Film de la Moscova și a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972.Criticul de film Marian Țuțui scria că „Mihai Viteazul este probabil cel mai bun film istoric românesc… De data asta scenaristul Titus Popovici și regizorul Sergiu Nicolaescu vor avea în mărturiile istorice destule elemente dramatice astfel încât deși filmul este spectaculos, respectă aproape întru totul adevărul istoric. Chiar și maniheismul inerent în asemenea filme este aici minimal căci Mihai Viteazul (Amza Pellea) are un prieten turc, Selim Pașa (interpretat chiar de regizor), și are o relație încordată cu soția sa, doamna Stanca (Ioana Bulcă)”.
Cu mîinile curate (1972) este primul film polițist din seria Comisarului Moldovan. Personajul interpretat de Nicolaescu, numit aici încă Miclovan, face tandem cu personajul Comisarul Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu. Filmul, realizat cu concursul Ministerului de Interne, era menit să reabiliteze imaginea Securității, care suferise după dezvăluirea implicării ei în abuzurile din perioada instaurării regimului comunist în România.

Filmul Un comisar acuză marchează transformarea comisarului Miclovan în comisarul Moldovan. În acest film polițist (și de aventuri) se ficționalizează evenimentele din jurul asasinării pe 27 și 28 noiembrie 1940 a foștilor demnitari de către legionari, eveniment cunoscut în istoriografie drept Masacrul de la Jilava. În film, comisarul Moldovan cercetează evenimentele de la Jilava, poliția legionară nedorindu-și aflarea adevărului. În opoziție cu legionarul Paraipan, jucat de Gheorghe Dinică. Amza Pellea îl joacă pe comunistul Pârvu, un prieten la nădejde al lui Moldovan, iar Jean Constantin este Limbă, un autor de mici găinării interlope, care devine ajutorul comisarului și o sursă de umor în film. După cum recunoaște Nicolaescu, aportul comuniștilor în evenimente este exagerat – afirmă el - la cererea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Din aceleași considerente ar fi fost ficționalizate numele personalităților, Nicolae Iorga devenind profesorul Jugu (!), Virgil Madgearu Costin Mărgeanu șamd.
Filmul Nemuritorii (1974) este un film de ficțiune pe fundal istoric, inspirat de scenariul „După furtună” publicat în 1968 de Titus Popovici. Mobilul este că o ceată de foști ostași ai lui Mihai Viteazul, risipiți prin Europa, se întorc în Țara Românească cu un cufăr misterios, care stârnește interesul ungurilor, austriecilor și turcilor. Filmul conține o scenă memorabilă filmată pe malul mării, în care Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea și ceilalți „nemuritori” sunt îngropați până la gât în nisip, iar „turcii” pun caii să joace peste capetele lor. Filmarea scenei nu a folosit trucaje vizuale. Printre actorii din distribuția extraordinară sunt și Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică și Colea Răutu, cât și copilul-vedetă Costel Băloiu, în primul rol într-un film regizat de Nicolaescu, cu care jucase anterior în Pistruiatul. Filmul este remarcabil de asemenea pentru folosirea muzicii formației Phoenix (încă decenii după lansarea sa, problema plății drepturilor de autor nu era rezolvată.
Filmul Osînda (1976) este una dintre culmile artistice ale carierei regizorale a lui Nicolaescu, fiind notat cu trei stele din cinci în Dicționarul universal de filme al criticului Tudor Caranfil.Ecranizarea după romanul Velerim și Veler Doamne (1933) al scriitorului român Victor Ion Popa (Manlache) îi are drept protagoniști pe Amza Pellea, un colaborator important al regizorului, și pe actrița Ioana Pavelescu. Este înfățișată o poveste de dragoste între doi țărani, Manlache și Ruxandra, în perioada următoare Primului Război Mondial, elementele tragice prefigurând de la început imposibilitatea unei soluționări fericite a conflictului. Caranfil remarca drept antologică scena reîntâlnirii protagoniștilor pe o culme înzăpezită.Personajul Manlache reface imaginea hristică a purtării crucii după moartea ibovnicei sale. Scena nașterii și morții în chinurile nașterii, cu camera fixându-se asupra imaginii Pantocratorului avea să fie autopastișată de Nicolaescu și în filmul 15, însă spre un efect artistic mult redus. Din acest film nu lipsesc nici elementele de propagandă, autoritățile interbelice fiind înfățișate preponderent drept răuvoitoare și incompentente (pregnanți fiind actorii Gheorghe Dinică și Mihai Mereuță), cu excepția procurorului, jucat de Nicolaescu, care asemeni lui Selim Pașa din Mihai Viteazul este singurul personaj cel puțin echivoc, dacă nu chiar simpatizabil, din tabăra negativă.

Deși Comisarul Moldovan fusese omorât cu siguranță la sfârșitul filmului Un comisar acuză (căci fusese prins între 2 șiruri de legionari cu arme automate, fără scăpare), filmul Revanșa din 1978 debutează cu Paraipan dezgropând mormântul lui Moldovan și găsind în sicriu cărămizi și o pălărie. Moldovan a supravițuit celor cinci gloanțe încasate, iar Paraipan nu mai are mult de trăit, din cauza unei boli incurabile, pe fundal desfășurându-se Revolta legionară din ianuarie 1941. În opinia criticul de film Nae Caranfil, Nicolaescu și scenariștii săi „se străduie să respecte riguros cronologia politică, într-o intrigă rocambolescă, forțând adevărul istoric până la capturarea întregii conduceri legionare, în pofida protecției germane, de către imbatabilul Moldovan”.
Nea Mărin miliardar (1979) este o comedie, prima din filmografia lui Nicolaescu (și una din puținele). Imboldul a fost dat de actorul Amza Pellea, care își dorea după o suită de roluri dramatice să interpreteze și un personaj comic. A început pe cont propriu, cu niște scheciuri, care au avut succes și la televiziune, apoi i-a abordat pe Vintilă Corbul și Eugen Burada. I-a prezentat lui Nicolaescu scenariul, care se bazează pe un qui pro quo. Regizorul a venit la filmări pe o targă, întrucât suferea la acea vreme de o sciatică. Ca o ironie, deși Nicolaescu fusese reticent să preia proiectul și era prima sa comedie, Nea Mărin miliardar a devenit cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor.
Ciuleandra este un film psihologic, considerat de către criticul de film Grid Modorcea: „Cred că Ciuleandra este singurul nostru film psihologic, de calibru camilpetrescian, asociind remarcabil, la nivelul subconștientului, jocul „Ciuleandra" cu „Jocul ielelor”.

În 1985, în timpul filmărilor la Noi, cei din linia întâi (1986), Nicolaescu a adus distrugeri grave Mănăstirii Văcărești,fiind manevrate tancuri și folosite petarde și aruncătoare de flăcări în incinta mănăstirii.Un raport al Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București menționa „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forțarea lacătelor și a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum și a ușii altarului Bisericii Mari”.
Ultimul film al lui Nicolaescu din epoca comunistă a fost Mircea, filmat în vara lui 1988, după un scenariu de Titus Popovici. Ion Besoiu joacă rolul unui preot intrigant, asemănător rolului Sigismund Bathory din filmul Mihai Viteazul. Nicolaescu îl joacă pe domnitorul Mircea cel Bătrân, care, ajuns la bătrânețe, se confruntă cu intrigile țesute de pretendenții la tronul său și cu imperativele turcilor. Personajul este prezentat într-o lumină tragic-eroică, înțelept și prea bun pentru lumea în care trăiește, delimitat prin opoziție de nevrednicia celor din jurul său. Nepotul său în film, Vlad, viitorul domnitor Vlad Țepeș, rostește replica memorabilă prin umor involuntar „Bunule, tu ești nemuritor?”.
În 1994, Nicolaescu a lansat filmul Începutul adevărului (Oglinda), o reconstituire controversată a evenimentelor legate de demiterea de la conducerea guvernului și arestarea la 23 august 1944 a mareșalului Ion Antonescu. Filmul, despre care Nicolaescu scria pe pagina sa personală de internet că nu ar fi „un film, ci un document”arată execuția mareșalului, abdicarea regelui, moartea lui Iuliu Maniu, omorârea lui Gheorghe Brătianu și a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Istoricul Neagu Djuvara a criticat insinuarea filmului că România ar fi așteptat un răspuns la Uniunea Sovietică în privința armistițiului.Și regele Mihai s-a distanțat de portretizarea sa în film.
Receptarea critică și publică:

Grid Modorcea consideră: „Dacă Sergiu Nicolaescu n-ar exista, ar trebui inventat.". Tot acesta sintetizează: „sigurul cineast român care a ambiționat să împlinească un gigantic proiect: Istoria poporului român transpusă pe peliculă." și "Opera lui Sergiu Nicolaescu este un fenomen"
Critica de film Iulia Blaga remarca în iulie 2008 că Sergiu Nicolaescu a avut „o popularitate care depășește epocile”,deși statisticile arată că după 1989 vizionările noilor sale filme nu au mai atins cifrele dinainte, când atât Dacii, cât și Mihai Viteazul, depășiseră pragul de 10 milioane de vizionări la cinematograf.Ea observa că exista „chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, așa cum au fost și spectatorii din vremea respectivă”.
În 2012, răspunzând unei critici aduse de Nicolaescu „minimalismului nejustificat” al Noului val din cinematografia română, regizorul Cristian Mungiu a rezumat creația lui Nicolaescu la „călărit în filme cu replici din cartea de istorie”.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care are un doctorat în cinematografie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, a spus despre Nicolaescu că „nu a fost niciodată un cinefil. Nu l-am auzit niciodată să vorbească despre curente care l-au influențat, despre cinematografie. Dânsul vorbea doar despre filmele lui.”Despre creația sa: „Nu există nimic original acolo. El a luat tot ce credea el că e mai bine și a pus acolo. Este un polipier de clișee opera lui Sergiu Nicolaescu. A pus pe ecran clișee după clișee. Toate filmele lui sunt clișee. Nu a riscat niciodată.” Criticul de film Grid Modorcea care are un doctorat în artă nu este de acord cu genul acesta de critici pe care le consideră nefondate și bazate pe „o reacție viscerală față de om sau politician și îl ating la operă”. Modorcea continuă: "Dar opera (lui Sergiu Nicolaescu) e puternică. Nu se clintește. Dacă ei (criticii viscerali ai lui Sergiu Nicolaescu) ar vedea numai Ciuleandra, ar înțelege cât de cinefil a fost Nicolaescu. E un film profund, psihologic, floare rară la noi. Și a-l asocia cu Amadeus al lui Forman este o obligație de cinefil!".

Istoricul Adrian Cioflâncă observă că lui Nicolaescu, „cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic”, nu i-a scăpat nici o perioadă istorică, filmele sale istorice acoperind antichitatea, evul mediu, epoca modernă și epoca contemporană.
Moștenirea spirituală[modificare | modificare sursă]

În urma marelui cineast au rămas circa 70 filme (cu serialele TV pentru marele ecran) care au fost urmărite de peste un miliard de spectatori (majoritari fiind cei din China și Rusia). Sergiu Nicolaescu se autodefinește drept un "naționalist romantic". El rămâne în istoria cinematografiei prin numeroasele sale filmele istorice care ilustrează toate perioadele istoriei poporului român (filme precum Dacii, Mircea, Mihai Viteazu, Carol I, Triunghiul morții, Noi,cei din linia întîi și Oglinda), prin seria de filme polițiste cu comisarul Moldovan, prin comediile și satirele sale (precum Nea Mărin miliardar și Poker), dar și prin excelentele sale ecranizări (Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Osânda, Ciuleandra și Orient Express).
Grid Modorcea, critic de film cu doctorat în artă, care cunoaste excelent cinematografia română și toate filmele lui Sergiu Nicolaescu, a rezumat: „cheia concepției lui Sergiu Nicolaescu despre film" este o "concepție tipic americană, de om de acțiune, de învingător. El este Hollywood-ul filmului românesc." Modorcea consideră că: „filmul este of afacere menită să-i atragă pe spectatori, care se face pentru marele public, că nu e un capriciu personal sau o diversiune politică sau propagandistică" și "Cu excepția lui Sergiu Nicolaescu, la noi nimeni nu pare să fi înțeles acest adevăr simplu, verificat de marile cinematografii. Și-apoi filmul, înainte de a fi artă, este o industrie, nimeni nu investește fără să aibă un câștig. Nici un film semnat de Sergiu Nicolaescu nu a trădat publicul și nici pe cei care au mizat pe el."
Filmul Orient Express este considerat testamentul său spiritual: „Sergiu Nicolescu, reprezintă verticalitatea neamului românesc, aristocrația lui, așa cum o reprezintă Prințul Andrei Morudzi, pe care îl joacă."
Cinematograful din Târgu Jiu, care fusesese modernizat cu sprijnul statului român și al primăriei din localitate în urma unei investiții de câteva sute de mii de euro pentru a putea prezenta la standarde înalte și filme 3D, a fost inaugurat în prezența lui Sergiu Nicolaescu și a primului-ministru la sfârșitul anului 2012. De la aceasta inaugurare acest cinematograf poartă numele „Sergiu Nicolaescu”, lucru de care marele cineast a fost foarte încântat.
Potrivit viceprimarului Timișoarei, Adrian Diaconu, urmează să fie amplasată o placă comemorativă pe casa de pe Strada Paris din Timișoara, în care a locuit Sergiu Nicolaescu.[54]
Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum o stea pe Walk of Fame Bucharest (Aleea Celebrităților din București).

Filmografie:
Regizor:
Dacii (1967) - coproducție franco-română
Lupta pentru Roma (1968) - RFG, coregizor cu Robert Siodmak, 2 serii
Legenda lui „Ciorap de piele” (1969) - coproducție franco-germană, co-regie cu Pierre Gaspard Huit
Vânătorul de căprioare (1969) - Franța
Ultimul mohican (1969) - Franța
Preeria (1969) - Franța
Aventuri în Ontario (1969) - Franța
Mihai Viteazul (1971) - 2 serii
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
Cu mîinile curate (1972)
Lupul mărilor (1972) - coproducție româno-germană, coregizor cu Wolfgang Staudt
Răzbunarea (1972) - coproducție româno-germană
Ultimul cartuș (1973)
Un comisar acuză (1974)
Nemuritorii (1974)
Insula comorilor (1975) - coproducție româno-germană, coregie cu Gilles Grangier
Pirații (1975) - coproducție româno-germană, coregizor cu Gilles Grangier
Zile fierbinți (1975)
Osînda (1976)
Accident (1977)
Pentru patrie (1978) - 2 serii
Revanșa (1978)
Nea Mărin miliardar (1979)
Mihail, cîine de circ (1979) - coproducție româno-germană
Ultima noapte de dragoste (1980)
Capcana mercenarilor (1981)
Duelul (1981)
Întîlnirea (1982)
Cucerirea Angliei (1982) - coproducție franco-română, 2 serii
Viraj periculos (1983)
Ringul (1984) - coproducție româno-germană
Ciuleandra (1985)
Ziua Z (1985)
Noi, cei din linia întîi (1986) - 2 serii
Căutătorii de aur (1986) - coproducție româno-germană
François Villon - Poetul vagabond (1987) - coproducție franco-germano-română, 2 serii
Mircea (1989)
Coroana de foc (1990)
Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii
Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
Triunghiul morții (1999)
Orient Express (2004)
„15” (2005)
Supraviețuitorul (2008)
Carol I (2009)
Poker (2010)
Ultimul corupt din România (2012)
Scenarist:
Un comisar acuză (1974)
Nemuritorii (1974)
Osînda (1976)
Pentru patrie (1978) - 2 serii
Revanșa (1978)
Ultima noapte de dragoste (1980)
Capcana mercenarilor (1981)
Duelul (1981)
Ciuleandra (1985)
Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii
Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
Triunghiul morții (1999)
Orient Express (2004)
„15” (2005)
Supraviețuitorul (2008)
Carol I (film) (2009)
Actor:
Dacii (1967) - soldatul roman Marcus
Mihai Viteazul (1971) - 2 serii - Selim Pașa
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - un ofițer german
Felix și Otilia (1972) - Leonida Pascalopol
Cu mîinile curate (1972) - comisarul Tudor Miclovan
Dragostea începe vineri (1972) regia Virgil Calotescu
Ultimul cartuș (1973) - comisarul Tudor Moldovan
Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu - Andrei
Un comisar acuză (1974) - comisarul Tudor Moldovan
Nemuritorii (1974) - căpitanul Andrei
Zile fierbinți (1975) - directorul Mihai Coman
Osînda (1976) - procurorul Marian
Roșcovanul (1976) - o santinelă
Accident (1977) - maiorul Petria
Pentru patrie (1978) - 2 serii - principele Carol
Revanșa (1978) - comisarul Tudor Moldovan
Mihail, cîine de circ (1979)
Ultima noapte de dragoste (1980) - avocatul Andrei Nicolau
Capcana mercenarilor (1981) - maiorul Tudor Andrei
Duelul (1981) - comisarul Tudor Moldovan
Întîlnirea (1982) - colonelul de jandarmi Filip
Viraj periculos (1983) - colonelul Petria
Ringul (1984) - Andrei
Ziua Z (1985) - generalul Hans Friessner
Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
Mircea (1989) - voievodul Mircea cel Bătrân
Coroana de foc (1990) - căpitanul Gorun
Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii - generalul Hans Friessner
Triunghiul morții (1999) - generalul Alexandru Averescu
Orient Express (2004) - prințul Andrei Morudzi
Supraviețuitorul (2008) - comisarul Tudor Moldovan
Carol I (film) (2009) - Principele Carol I
Lupu (2013)
Activitate politică:
Pentru a putea realiza filme în perioada comunistă trebuia să ai acceptul conducerii cinematografiei și a autorităților statului. În acest context, în perioada comunistă, Sergiu Nicolaescu a beneficiat de sprijinul statului comunist și al armatei române care i-au pus la dispoziție resursele umane si financiare pentru realizarea filmelor sale.Pentru corectitudine, trebuie menționat că aproape toate filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost un succes de public și financiar.

Legătura cu Securitatea:

Au aparut informații, conform cărora Sergiu Nicolaescu ar fi făcut în anul 1981 anticameră la dictatorul Nicolae Ceaușescu pentru a-i acuza pe Lucian Pintilie și Alexa Visarion că ar face acte de anti-patriotism. Sergiu Nicolaescu ar fi scris o notă scurtă dictatorului pe care a trimis-o Comitetului Central (CC) al PCR, care era de fapt o cerere de primire în audiență.El ar fi dorit să-i prezinte lui Nicolae Ceaușescu "o serie de probleme de mare importanță pentru existența și dezvoltarea cinematografiei naționale". Atașat cererii, exista și un rezumat al ideilor pe care domnia sa dorea să le expună.
Prin filmul său "Reconstituirea", Lucian Pintilie dăduse o lovitură de imagine regimului ceaușist și tocmai pregătise spre difuzare filmul "De ce trag clopotele Mitică?". Alexa Visarion a declarat Evenimentului Zilei că ar fi o victimă colaterală deoarece ar apărea pe nota lui Nicolaescu din cauză că actorii pe care i-a folosit el în spectacolul "O noapte furtunoasă" au jucat în filmul lui Pintilie.

Contactat de ziarul Evenimentul Zilei, Sergiu Nicolaescu și-a recunoscut inițial semnătura și a recunoscut cum că ar fi trimis două cereri similare dictatorului, una cu un subiect pe care nu și-l amintește și una legat despre o casă. Ulterior a declarat că nu ar fi putut să scrie niciodată așa ceva și că totul este un fals. La vârsta de 81 de ani, actorul Nicolaescu a început să-și amintească de fragmentul din notă sa pentru cererea de autofinanțare a cinematografiei dar nu că ar fi "turnat" pe cineva.
Fiind persoană publică în regimul ceaușist, Sergiu Nicolaescu a avut și un dosar la securitate, pe care l-a văzut în anii de după evenimentele din 1989. Așa cum menționează ziarul Gândul:
„Sergiu Nicolaescu spune că și-a văzut dosarul de Securitate și că, printre cele 20 de nume întâlnite acolo, l-a găsit și pe cel al lui Szoby Cseh. Nicolaescu susține că, "în mod cert", fostul cascador l-a turnat. "Pe mine mă suspecta, pentru că lucram cu străinii. Niciodată Szoby Cseh n-a fost un om deștept. Mai degrabă un prostănac".—Gândul, 01.02.2011

Ca urmare a scandalului media care s-a declanșat în disputa Nicolaescu - Szoby Cseh, Cseh a declarat că Nicolaescu era un securist "că nu degeaba stăteau toți în poziție de drepți în fața lui" și că din informațiile pe care le deține de la unchiul său, acesta din urmă l-ar fi văzut pe Nicolaescu în uniformă de general de securitate.
Generalul de brigadă în rezervă al SRI Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, susține că generalul Nicolae Budișteanu, fost anchetator al luptătorilor din munți și șef al Direcției a III-a a Securității Statului, ulterior comandant al Școlii Militare de Ofițeri Activi nr. 1 a Consiliului Securității Statului (Școala de la Băneasa a Securității) și comandant al Scolii DIE de la Brănești, i-ar fi mărturisit că Sergiu Nicolaescu era integrat într-un program ce viza "strategia comunicării publice a nou înființatului Consiliu al Securității Statului". Același general (rez) mai afirmă că în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, la ora 06.30, șeful Direcției de Filaj și Investigații a DSS, colonelul Băjenaru, i-a cerut să-i raporteze generalului Iulian Vlad, că Sergiu Nicolaescu se afla, la acea oră, "într-un fel de cercetare a zonelor din piețele „Romană”, „Universității” și „Unirii”.
După Revoluția din 1989[modificare | modificare sursă]

După Revoluția română din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu a fost membru al Frontul Salvării Naționale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formațiuni politice (iar apoi al FDSN și urmaselor sale, PDSR și PSD. Sergiu Nicolaescu a fost ales în Senat în legislaturile 1990 - 1992, 1992 - 1996, 1996 - 2000, 2000 - 2004 și 2008 - 2012. La inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, inițial condusă de el, iar ulterior de Valentin Corneliu Gabrielescu. În perioada 1990-1992, a fost președinte al Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania.
În 2003, Nicolaescu s-a opus repatrierii osemintelor regelui Carol al II-lea, sub motivul că acesta ar fi fost un criminal. În ciuda opoziției sale, manifestate public,[67] ministrul culturii de la acea vreme și colegul său de partid, Răzvan Theodorescu a continuat demersurile sale. Nici fiul lui Carol al II-lea, fostul rege Mihai, nu a participat la reînhumare.
În 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.

În timpul ultimului său mandat de parlamentar, Nicolaescu a fost președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului. În 18 aprilie 2011, și-a anunțat demisia din PSD. Sursele din interiorul partidului informaseră presă că i s-ar fi cerut să demisioneze de la conducerea comisiei, întrucât ar fi avut o înțelegere cu Partidul Democrat Liberal să favorizeze inițiativele legislative ale acestuia în schimbul înlesnirii dobândirii de finanțări pentru filmele sale.[68] După două zile, Nicolaescu s-a răzgândit.
În septembrie 2012, comisia condusă de Nicolaescu trebuia să-l audieze pe Andrei Marga, care urma să fie confirmat apoi de Parlament în funcția de director al ICR. Nicolaescu a propus amânarea pentru că Marga nu se afla în țară, însă propunerea sa a fost respinsă prin vot și Marga a fost apoi confirmat în absență.
Sergiu Nicolaescu nu a mai candidat la alegerile parlamentare din 2012, iar cu ocazia încheierii legislaturii 2008-2012, la data de 12 decembrie 2012, a adresat un ultim mesaj în parlament:
„Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.”

Cărți publicate:
A scris mai multe cărți referitoare la revoluția din 1989.



Revoluția. Începutul adevărului, Ed. Topaz, București 1995

Un senator acuză, București 1996 (a 2-a ediție în 1998)
Sergiu Nicolaescu acuză, București 1998 (ediția a 2-a a cărții Un senator acuză)
Cartea revoluției române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, București 1999
Recviem pentru adevăr, București 1999
Lupta pentru putere. Decembrie '89, Editura All, București 2005
Destin și film. Destăinuirile unui cineast, Editura Axioma Print, București 2009
Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, 2011.
Sursa:wikipedia
Sergiu Nicolescu il puteti viziona in pagina dedicata amintirilor frumoase: BISUL AMINTIRILOR

ILINCA MARIA BACILA!!!

O tanara de invidiat ce isi doreste sa faca muzica,actorie,frumoasa,sensibila,vorba lui Mihai Traistariu "Un copil fenomen ... la varsta ei, cu niste inflexiuni in voce iesite din comun. I-am dat Premiul " Mihai Traistariu " si ... am stiut ca va face o cariera grozava ! Sustin talentul si vocile MARI !",nimeni alta decat alintata Ilincuta:ILINCA MARIA BACILA!
https://www.youtube.com/watch?v=00RUZayFEVI
Bacila Ilinca-Maria – interpreta de muzica usoara si traditional tiroleza din Cluj-Napoca este castigatoarea trofeului Mamaia Copiilor la sectiunea interpretare in 2013 si numeroase alte premii si trofee la festivaluri din tara, participanta in galele live X FACTOR 2013 in semifinalele Romanii au talent ,finala Da-te mare,Vocea Romaniei,turneu de două luni în care a cântat alături de Filarmonica Moldova Iași, alături de Valentin Uzun, Orchestra Tharmis si Aliona Moon și a cutreierat țara în lung și-n lat, alături de Loredana și Agurida,etc... : “Nu vreau sa ajung o vedeta, vreau sa ajung o artista. Mereu mi-am dorit sa fiu cantareata si actrita. Ador muzica si teatrul, precum si limbile straine si turismul. Cel mai mare vis al meu este sa ajung sa joc in filme si seriale si sa cant pe cele mai mari scene din lume. Traiesc din tot ceea ce inseamna arta, este o parte din mine.“
Official page Ilinca Maria Bacila:
https://www.facebook.com/pages/Ilinca-Maria-Băcilă/376821849142030